Ba chiar și omenirea așa cum o știm acum.
SUA a devenit o democrație a banilor. Din păcate, acolo capitalismul e înțeles tot mai greșit. Ori ai bani și o duci extrem de bine, ori stai pe străzile din New York. Bogații sunt tot mai bogați, săracii tot mai… săraci.
Da, capitalismul din SUA e defect rău de tot. Dar nu despre asta e vorba în articol, ci despre politica de acolo. După două mandate a primului președinte de culoare din SUA, Barack Obama, te așteptai ca urmarea să fie o politică altfel, să vină din spate doar politicieni tineri, cu viziune globalistă, liberală, democrată în adevăratul sens al cuvântului.
Ei, problema lui Barack Obama e că nu și-a lăsat un urmaș. Nu în sensul totalitar a cuvântului. Concret, Barack Obama nu s-a asigurat că în echipa lui de guvernare să fie un politician care să se lanseze în cursa pentru președinție. Probabil a vrut să aibă parte și de oameni cu experiență în mandatele sale astfel că a mers pe mâna lui Hillary Clinton și Joe Biden, doi expirați politici.
Așa s-a ajuns ca anul acesta SUA să aleagă între un senil care uită nume de președinți, încurcă țări între ele, uită unde se află sau pică din picioare, Joe Biden, și un nebun precum Donald Trump care asmute Rusia împotriva țărilor NATO precum o face un bombardier care deține un câine de luptă împotriva cățeilor cât o palmă. În cazul lui Biden e de înțeles, cu toții vom ajunge în acest moment al vieții, dar în cazul lui Trump nu e de înțeles. Nebunia trebuie tratată, nu folosită ca atu. Nici Biden nu e de înțeles de ce continuă să creadă că nu e senil.
Mulți spun că ce treabă avem noi cu ce se întâmplă într-o altă țară. Tocmai declarația lui Trump e o problemă pentru întreaga democrație din întreaga lume. Practic, lasă țările NATO la mâna lui Putin. Deși principiul NATO este altul: cel al uniunii împotriva atacatorilor. Ei bine, cu Trump la putere în SUA, de ce să nu aibă curaj Putin să atace, să zicem, Finlanda, pentru început?
Da, un război extins nu e departe. Mai am discuții cu colegi, amici, oameni din familie și mai toți zic că Putin nu va extinde conflictul din Ucraina. Dar mai știți când cu toții ziceam că nu va ataca nici țara vecină?
Așadar, tu dacă ai fi cetățean al Statelor Unite ale Americii, pe cine ai pune ștampila la alegerile din toamna acestui an?