Dacă m-ai pune să aleg între un concediu în New York și unul în sălbatica pădure Amazoniană, clar aș alege sălbăticia, natura. Nu mi-am dorit niciodată să ajung să văd luxul din Dubai sau clădirile uriașe din Singapore. În schimb, am două ține pe hartă. Puțin mai aparte. În viața asta îmi doresc să ajung să vizitez două locuri, Alaska, zona sălbatică și rece și… Coreea de Nord.
Alaska evident de ce. Căci sunt fan natură. Iar Coreea de Nord pentru că da, sună cinic, dar e o țară aparte. E o țară izolată. E o țară în care poporul este efectiv captiv între granițele statului. Și tocmai asta o face atractivă. Mă repet, știu că sună extrem de cinic. Vreau să văd cum e într-o țară în care coducătorul e și cel mai iubit dintre pământeni. În care totalitarismul este la el acasă. În care democrația este doar un cuvânt în denumirea oficială a țării.
Și după ce vizitez eu Coreea de Nord, i-aș trimite să locuiască acolo pentru o perioadă pe toți cei care vor într-un regim autoritar. Pe toți cei care spun că era mai bine înainte, deși nu au trăit nicio secundă sub jugul comismului. Și poate așa depășesc nostalgia aia falsă.
Până să ajung eu în Coreea de Nord, au ajuns alți români. Sunt niște imagini parcă din altă lume, de pe altă planetă. Merită urmărite clipurile.
Au fost multe momente în care pur și simplu mi-a fost milă de oamenii care supraviețuiesc în asemenea teroare. Că de locuit și viețuit nici nu poate fi vorba. În loc să se ia în gură cu Zelenskyy, Trump poate ar putea să-l convingă pe Kim Jong-Un să mai slăbească lațul strâns de la brâul poporului nord-coreean.
Nu trebuie Coreea, e usor sa ii trimiti in Transnistria. E la fel de subdezvoltat.
Nu cred că e de ajuns, având în vedere că apreciază Rusia, iar în Transnistria e peste totul cultul Rusiei mărețe, deși arată dezolant. Au nevoie să stea și să observe forma cea mai înaltă a totalitarismului, a lipsei de libertate de orice fel.