Ar fi fost prea frumos

Deși nu am fost deloc optimist în ceea ce privește traseul echipei naționale de fotbal la Euro 2024, iată că băieții ne-au surprins frumos. În astă zi de 2 iulie deja trebuia să ne vedem de ale noastre. Să ne uităm la un Spania – Germania din sferturi cel mult. Iar pentru mulți, Euro 2024? Ce-i aia?

Dar nu. Noi, azi, 2 iulie 2024 am jucat în optimile de finală contra Țărilor de Jos care au fost mai sus ca noi. Olanda are tradiție constantă la nivel înalt. Noi avem răbufniri. Steaua în 86 și 89, România în 94 și hai să zicem tot naționala în 2000. Numeri pe degete marile noastre performanțe.

Da, ar fi fost prea frumos să mai răsturnăm tradiția. Să facem noi o figură de echipă mare, dar adevărul e că Olanda are individualități mult peste jucătorii noștri și asta s-a văzut. Un 2-0 scurt, ce putea fi și mai concret.

Dar am ieșit dintr-o grupă în care eu personal nu le dădeam nicio șansă băieților lui Edi Iordănescu. Și astfel a fost mai frumos, mai entuziast. Dacă plecam ca favoriți precum croații și deja erau de-al de Man și Coman pe plajă? Așa, am ieșit odată cu Italia. Hai că nu a fost rău deloc.

Mulțumim, bă! Ați mai realizat o seară plină de emoții pentru fani.

Acum sperăm să tot fie seri din astea, nu să mai așteptăm alți 24 de ani. Nu de alta, la 60 de ani nu știu ce aspirații emoționale să mai am eu. Doar venirea pensiei.

Mă poți urmări și pe Google News

4 Comments

  1. Erau cu mult peste noi ca sa avem vreo sansa. Poate sa fi fost un egal si sa avem castig la penalty.

    • Pavel

      Da. Pe facebook am spus varianta optimistă a mea. Aici varianta realistă. 😀

  2. data viitoare sunt convins ca o sa fie mai bine, cred ca toti au avut de invatat de la echipa, traineri, suporteri etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *