Magazinele de proximitate revin în trend

Dar sub o formă modernă.

Când stăteam în Bucureștii Noi, aveam un Mega la 100 metri de bloculețul în care zăceam. Un al doilea Mega era la maximum 500 m. Și cu 500 metri cred că exagerez. Un Kaufland la 3 minute de mers pe jos. Nu se termina melodia în căști că și ajungeam în magazin. Așa măsuram eu distanța de acasă până la magazin. Un Penny fix preste drum de kaufland. Și un Lidl la maxim 10 minute de mers pe jos de acasă. Zic de mers pe jos pentru că nu-mi urcam fundul în mașină, mai mult îmi lua să ies de pe strada cu sens unic.

Fiind atât de aproape toate magazinele enumerate, pot spune că toate erau de proximitate? Cam da.

Dar sunt zone în București în care nu prea mai poți planta un Kaufland sau Lidl lângă casă. Nu mai e loc. S-a construit tot.

Și te-ar ajuta un magazin de bloc?

Nu am prins vremea, dar cică în București aproape că nu exista bloc mai mare fără un magazin. Acele magazine de colț. Doar că au cam fost omorâte de venirea retailerilor din afară. Nu mai mergeai la magazinul din colț pentru o apă și o pâine, traversai strada până la un Lidl și luai de toate. Și umpic mai ieftin.

Doar că acele vremuri par a se reîntoarce. Nu îi mai zice magazinul din colț, acum e magazinul de proximitate.

Mai toți retailerii cu super și hipermarket și-au lansat și linie de magazine de proximitate, în sistem franciză.

Citeam articolul în care se menționa că Auchan a avut anul trecut venituri record și pe final se vorbea și despre dezvoltarea lor cu două noi tipuri de magazine. ATAC, hiperdiscount – care, apropo, se deschide pe Chitila – și un al doilea tip de magazin, de proximitate – Simply, despre care acum am auzit pentru prima dată de existența lor. Este în regim franciză, precum La Doi Pași a celor de la Metro.

Și astfel am realizat că mai toți retailerii mari au lansat și linii de magazine de proximitate: Metro cu La doi Pași, Carrefour cu Carrefour Express, Auchan cu Simply, Profi cu Profi Loco, Mega Image nu mai necesită prezentare, dar dețin și Shop&Go și noutatea absolută, Froo, niște polonezi.

Acestea sunt brandurile ce-mi vin mie în minte. Or mai fi și altele?

Ce arată asta?

Că obiceiurile de consum s-au schimbat. Că omul nu mai dorește să traverseze orașul pentru a-și face cumpărăturile, mai ales dacă nu sunt principale. Mai arată oare că s-a ajuns la un anumit nivel de trai încât cetățeanul român își permite să plătească cu 50 de bani mai mult pe un kil de banane decât să piardă o oră în trafic pentru niște cumpărături?

Oricum, mi se pare că e un fel de paradox. Pe deoparte, magazinele vând tot mai mult produsele marcă proprie pentru că sunt mai ieftine, pe de altă parte, magazinele de proximitare revin și se extind, deși prețurile produselor în mare parte sunt mai mari.

Eu, de când m-am mutat la sat, mă simt nevoit să merg și la magazinele din localitate, care sunt Profi sau La Doi Pași. Dar există și magazinașe sătești, despre care mă mir că mai supraviețuiesc…

Cumpărăturile principale mi le fac tot la Lidl sau Kaufland, sunt în drumul meu de la job spre casă.

Tu ai reluat obiceiul de a coborâ în papuci și pijamale să-ți faci cumpărăturile la magazinul din colț?

Sursa foto

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *