Subiectul zilei #1 – 3 ani de când Putin omoară oameni în Ucraina

Ca să mă motivez să scriu mai des, chiar și atunci când nu am subiecte atent alese, am decis să deschid o nouă rubrică acilișa pe blog. Și anume: Subiectul zilei.

Acum, când tastez, îmi propun să scriu zilnic. Seara, după ce ajung acasă de la job, despre unul dintre cele mai importante subiecte ce s-a petrecut peste zi. La cum se întrevede, cred că subiectul majoritar va fi despre… politichie. CSF.

Să purcedem.

Deschidem rubrica cu, poate cel mai important eveniment a ultimor 3 ani, ziua în care Vladimir Vladimirovici Putin a decis să omoare oameni în Ucraina. A omorât oameni, a distrus vieți, a distrus localități întregi. A distrus chiar și omenirea modernă. E trist că după 3 ani, omenirea în loc să fie mai unită ca niciodată împotriva tiranului, culmea e că lumea e tocmai pe dos. De când cu Trump, inclusiv America e cu Putin. Incredibil, dar adevărat dar azi SUA a votat împotriva unei rezoluții ONU în care se aproba din nou că Putin este invadatorul și că Ucraina e integră, suverană și indepedentă. Că Putin este cel care e adevăratul criminal. SUA, țara lumii libere, țara celei mai mari democrații din lume, țara care dădea ora exactă printre democrații, a ajuns să fie mână în mână cu țări precum China, Belarus, Coreea de Nord sau Ungaria.

Triste momente trăim, dacă și țara care apăra lumea de tiranie a ajuns să fie braț la braț cu cei care aduc teroarea în lume…

Ce va fi? Se pare că nimeni nu știe. Trump o ține pe a lui, Putin pe a lui, Europa nu-i hotărâtă, restul lumii ce mai contează? Oricum, și UE și Europa ca un tot s-a mișcat și se mișcă ca un melc. Sunt necesare dosare cu șină ca să se ajungă o dată la concluzia că da, Europa tre să fie în stare să se apere singură?

E 2025, trăim era în care inteligența artificială gândește mai bine decât un om și omul se omoară pentru religie, ideologii și bucăți de pământ. Atât poate omul. Poate n-ar fi rău să dăm cât mai curând puterea în mânile inteligenței artificiale. Dacă are de gând să ne distrugă, măcar să rămână în analele planetei că nu s-a distrus omul pe sine.

Tu cum vezi lumea în viitorul apropiat cu Trump, Putin, Xi Jiping, Erdogan, Orban, Fico și tot mai mulți cegiști?

Mie mi se pare că ni s-a urât de tot cu binele.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *