Tu cum ai reacționa într-o astfel de situație?

Războiul este clar că e o măsură fără logică. Ne omorâm pentru nimic. Peste tot este pământ și nimic mai mult. Da, într-o lume utopică ar trebuie să fie doar pace și bună convențuire. O țară unică numită Terra și doar atât. Și de ce nu e așa?

Nu se întâmplă asta pentru că Putin vrea pământ, pentru că musulmanii vor Sharia peste tot, pentru că americanii vor petrol. Motive se pare că se tot găsesc.

Da, recunosc, am o aversitate pentru Putin. Dacă ar bea ceai nu mi-ar părea rău de el nici o fracțiune dintr-o milisecundă. Cu toate astea, deși sunt cu sutele de mii cretini spălați pe creier, mai văd câte vreun video ca acesta

Și mă întreb, bă, de ce să fii atât de nebun să trimiți oamenii la moarte sigură? De ce nu te duci tu să mori dacă tot ai vrut război?

Revenind la video, ok, rus, rus, poate s-a dus acolo din convingere că moare pentru patrie și face un bine Rusiei, dar când se află chiar în punctul de a muri pentru nimic, oare merită o șansă?

Mă rog, tu dacă ai fi într-o astfel de situație, cum ai reacționa?

PS: Da, dacă ar veni Putin în vizită pe la noi, nu aș sta cu mâinile în sân.

PS 2: Mda, sunt niște clipuri de pe front de nici în CS nu vezi… Tristă-i realitatea.

Mă poți urmări și pe Google News

Sursa info

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *