YouTube România a fost lansat în urmă cu 10 ani, iar pentru a celebra prima decadă, cei de la YT au organizat un eveniment pentru a se lăuda cu realizările de pe meleagurile noastre.
Pe mine YouTube m-a câștigat și pe partea de muzică, poate și pentru că până la urmă eram obișnuit cu el. Dar printre cifrele prezentate, nu este nicio referință la utilizatorii premium, adică cei care plătesc abonament pentru a scăpa de reclame. Aceasta chiar era o cifră de menționat.
În schimb, au declarat că peste 12 milioane de români majori stau pe YT. Mai scriu o dată: 12 milioane de adulți. Încă un pic și toată România e pe YT. S-ar putea ca și mama pe ascuns să deschidă aplicația deși spune că n-are habar cum.
Alt număr interesant: 5,5 milioane de persoane deschid YT pe televizor. Un număr interesant, cred că ar trebui să punem mai mult accent pe campaniile YT cu difuzare pe TV. Ăsta da hint bun.
Și acum pe repede înainte:
- primul vlogger care a atins 1 milion de abonați a fost Mihai Hash. Păcat că nu a știut să-și gestioneze celebritatea.
- primul canal românesc de Youtube care a depășit 10 milioane de abonați (există așa ceva) este LooLoo Kids. Din fericire pentru ei, ei au știut să gestioneze celebritatea canalului. Aproape nimeni nu știe cine-i în spatele contului, dar ar fi doi soți din Iași, dacă vaga mea amintire despre subiect nu-mi joacă feste. Între timp oamenii au depășit 53 de milioane de abonați la nivel global.
- Atenție, cad mere – educativ – cont cu peste 1 milion de abonați – a fost la un pas și pe el să-l ia valul celebrității, pare că s-a potolit. Dar e un alt subiect – e la dospit deja.
- sunt destule nume/conturi menționate în statisticile lor și cu zeci de mii și milioane de abonați de care nu am auzit. Semn că algoritmul YT crează o bulă închisă ermetic. Sincer, nu știu dacă e de bine.
De ești curios cine-i cea mai mare vedetă din România pe YT, care cont de gaming e în top sau alte cifre mai mult sau mai puțin interesante pot fi citite AICI.
Vrei să faci și tu parte din milioanele de români care se uită la YouTube de pe televizor? Comandă unul de AICI.
Mă poți citi și pe Google News
Imagine generată cu Bing Image Creator. Ups, concurența.