Am fost la piață ca să mă simt semi-bogat

Cireșele de mai anul acesta se vor mânca în iunie. Dar pentru că sunt mare fan cireșe, am decis să merg în piață pentru a mă bucura de ceea ce ne oferă natura încă din luna mai. Așa că am decis să cumpăr cireșe și căpșuni. Am ales o tarabă la care mai erau 2-3 oameni ce cumpărau, am ales o tarabă la care existau mai multe variante de a alege, semn că, cel puțin teoretic, cei care vând sunt și agricultorii care au produs fructele.

Care sunt prețurile în piață la cireșe și căpșuni?

Am fost doar în zona de fructe, astfel că am aruncat un ochi asupra prețurilor. Pentru că am mers după cireșe, la acestea am fost cel mai atent. La cireșe prețurile variau de la 20 lei la 35 lei/kilogram. Căpșuni am văzut și la 10 lei, dar arătau ca și cum ar fi de o viață pe tarabă. 25 lei/kilogram a fost cel mai ridicat preț.

Am văzut și caise de la 10 lei/kilogram sau pepeni, iar aici prețul varia de la 5 lei la 7 lei pe kilogram. Mă voi întoarce în curând după un pepene.

Ce cireșe și căpșuni am ales?

M-am oprit la o tarabă de la care am și gustat înainte, la recomandarea unuia dintre vânzători. Foarte bună cireașa, foarte bună căpșuna. Arătau și bine. Astfel că am luat 1 kilogram de cireșe la 30 de lei. Pe bogăție. Am luat și căpșuni de 10 lei, kilogramul fiind 15 lei. Dar, pentru că e deja cunoscut, în pungă mi-au pus din spatele grămezii, acolo unde, aveam să descopăr acasă, aveam cireșe de două tipuri, un soi foarte dulce și bun, un soi acrișor. Sau poate același soi, doar că unele mai coapte, altele mai crude. Se vede, cred, și din poza de la tarabă că unele par coapte, unele nu.

În schimb, de căpșuni am fost extrem de dezamăgit. Nu cred că am mâncat 5 după care să spun că simt curcubeul pe cerul gurii, deși la tarabă am gustat și chiar mi-a plăcut căpșuna. Păcat, a doua oară voi alege altă tarabă.

Tu ai fost la piață și ai cumpărat cireșe și căpșuni de România? Cât ai dat? Teoretic din România.

Mă poți urmări și pe Google News

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *