Colecționez desfăcătoare de bere. Tu?

Stăteam în weekend pe canapea și mă uitam la frigider. Se vede din canapea. Am privirea direct pe el. Și-l văd plin de desfăcătoare de bere. Și-mi dau seama că nu am mai adăugat de mult un desfăcător în colecție.

Pentru că da, să-i zic așa, am colecție de desfăcătoare de sticle de bere. Pe lângă cele vreo 30 de desfăcătoare magnetice de pe frigider, mai am peste 50 care nu se pot lipi de frigider că nu au magnet. Le am frumos adunate într-o pungă de cadouri. Habar n-am de ce am ales punga aia. Probabil mi-a venit la mână. Le știam într-o vreme numărul exact, dar nu și acum.

Nu am ajuns eu în atâtea locuri, dar știu că am primit desfăcătoare aduse tocmai din Tokyo, Qatar, Mexic sau San Francisco. Eu am cules de prin Italia, Scoția, Irlanda, Bulgaria, Spania și de pe la noi.

Când eram mic făceam colecții de surprize cu fotbaliști de la gumele gen Turbo. Apoi am început să adun monede și bancnote. Dar nu le-am dat mare importanță. Acum, dacă merg în vizită la cineva și văd un desfăcător cu o anumită semnificație/dintr-un anumit loc/oraș/țară, îndrăznesc să întreb dacă îl pot împrumuta pentru colecția mea.

Ce vreu să zic e că mă bucur că nu am o colecție costisitore. Cunosc oameni cu pasiuni pentru machete de mașini, unele nu chiar ieftine sau cu monezi vechi și rare, care, la fel, nu sunt chiar de ici de colo la preț.

Eu, pe unele desfăcătoare, am dat și 50 de cenți. Bine, asta acum vreo 10 ani. Acum nu cred că mai pup așa preț.

colectie desfacatoare bere

Tu ce colecționezi?

Mă poți urmări și pe Google News

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *