Buluc la cumpărături de Paște

Am ieșit pe la 12 la Kaufland să-mi iau o porție de mici, dar am zis să intru rapid și în magazin pentru un katchup și niște lipii. Parcarea full la ora 12, ziua, în zi de muncă. În magazin buluc de oameni. Am intrat, am văzut, am plecat. Pentru două chestii nu merită să pierd o oră din viață și pauza de masă. Semn că, chiar și cu inflația actuală, poporul nu a uitat să facă cumpărături de Paște.

Ce vreau să zic și am mai zis, lumea își dorește să trăiască, să se bucure de vremurile actuale în care găsești de toate. Nu de criza economică mult așteptată și mega-preconizată. Cel mai sigur, cei din magazin nu mai cumpără fără a se gândi de două ori dacă chiar are nevoie de produs sau dacă merită actualul preț. Dar își doresc ca și anul ăsta să se bucure de Paște, chiar dacă cu o masă mai puțin îmbelșugată. Inflația îi sperie, astfel că pun mai puține în coș. De văzut statisticile pe vânzări ale magazinelor pentru această perioadă.

Astfel că, haideți să ne vedem de viață și să nu mai preconizăm decesul economiei mondiale.

PS: Pont, la Penny este ulei cu până la 6 lei litru. Practic, preț ca în zilele bune. 😉

Mă poți urmări și pe Google News

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *