Acum ceva zile a venit o veste, Akira Toriyama, cel care l-a adus pe lume pe Son Goku din Dragon Ball Z, a murit. Habar n-aveam cine e producătorul, știam doar că e japonez. Știam că Dragon Ball Z sunt desene japoneze. Și ce mai desene. Desenele copilăriei.
Dacă-mi aduc bine aminte, parcă erau difuzate pe TVR 2 și la o oră cam ciudățică acum, pe la 14:00, când terminam orele la școală și fugeam la propriu ca să ajung acasă și să nu ratez începutul desenelor animate. Ce mâncare, ce teme, e Son Goku la televizor, mama!
Ne puneam eu, geamănu’ și nepotu’, toți 3 aliniați într-un pat și ne uitam la televizorul nostru JVC la cum eliberează valul țestoasei. Doamne, ce amintiri mi-am răscolit. Ce mai povesteam de Son Goku la școală. Cum îl vedeam un erou pentru noi. Ce vremuri… cred că de asta e bine uneori să avem cât mai puțin, să ne bucurăm mai mult.
Dacă acum copiii din ziua de azi se pot uita non-stop la desene, noi aveam doar acea jumătate de oră pe TVR 2 și în weekend desenele de la PRO TV. Dacă acum am dormi tot weekendul uneori, atunci ne trezeam să-i urmărim pe Peter Pan și pe Regele Arthur și cavalerii dreptății sau Pokemon. Dacă nu mă înșeală memoria.
Dar, pentru mine, Dragon Ball Z au fost și vor rămâne desenele copilăriei. Și, stând acum și scriind aceste rânduri, parcă le-aș căuta pe net să le mai văd odată. Dublate senzațional în română de Marius Săvescu.
Pentru tine, care au fost desenele copilăriei?
cand vedeam autobuzu de 5 ca trece si eram afara stiam ca mai e putin si incepe, fugeam pana acasa de imi scaparau picioarele sa nu ratez un episod