Știrile de vinerea asta #7

  1. România a câștigat procesul cu Gabriel Resources privind exploatarea de aur de la Roșia Montană. Curtea de Arbitraj Comercial de la Washington nu numai că a respins pretențiile companiei canadiene, în valoare de 6,7 miliarde de dolari, dar o obligă pe aceasta să plătească țării noastre cheltuieli de judecată și dobânzi de 10 milioane de dolari.
  2. Un student a fost condamnat la închisoare în Rusia pentru că şi-a redenumit reţeaua Wi-Fi cu sloganul „Slavă Ucrainei”. Tot mai multă libertate în Rusia.
  3. Diana Șoșoacă a rămas fără permis de conducere după ce a condus cu o viteză aproape triplă față de cea legală. Evident că a făcut spectacol.
  4. Iran: Două tinere au fost arestate pentru că au dansat în public. Altă țară din ev mediu.
  5. Ce produse chinezești au cumpărat românii anul trecut. Nu foarte inspirat titlul. De fapt se vorbește mult și despre cât importăm noi din China și cât trimitem la chinezi.
  6. Justiția americană trece prin cel mai amplu scandal din ultima perioadă, după ce s-a dovedit că o expertă criminalistă din Colorado a manipulat cu intenție testele ADN, timp de 30 de ani. Sentințele din peste 650 de cazuri, unele dintre ele celebre, riscă să fie anulate. Maica mea…
  7. Italia. Aproape 50 de opere de artă din aur, cu o valoare de peste 1,2 milioane de euro, au fost furate, de la o expoziție din provincia Brescia. Hoții nu au fost încă prinși. Hoți cu stil.
  8. Papa Francisc, o nouă intervenție controversată: Spune că Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb” al negocierilor / Suveranul Pontif a fost deseori criticat pentru pozițiile percepute prea blânde față de regimul din Rusia. Papa mai bine și-ar vedea de liturghiile lui.
  9. Analiză NY Times. Deși deține una dintre cele mai bogate fundații caritabile din lume, Elon Musk o folosește mai mult în interesul propriu, pentru deduceri fiscale, precum și în beneficiul apropiaților săi. Ce surpriză.
  10. Miss World 2024. Krystyna Pyszková din Cehia a câștigat concursul pentru cea mai frumoasă femeie din lume
  11. Zmeura de Aur 2024 | ”Winnie-the-Pooh: Blood and Honey”, desemnat cel mai neispirat film al anului.
  12. Taxele de drum, noi prețuri și perioade. Cea mai scumpă rovinietă din România va ajunge la 1.210 de euro.
  13. Premiile Oscar 2024: Oppenheimer este marele câștigător, a obținut 7 statuete.
  14. Piedone, pe primul loc la Primăria București, într-un sondaj realizat la comanda lui Nicușor Dan / 30% dintre cei care spun că merg la vot aleg PSD. Auch. Colectiv e uitat?
  15. A început Ramadanul, luna sfântă pentru credincioșii musulmani.
  16. Uber și Bolt sunt în pragul închiderii (Coaliția pentru Economia Digitală)
  17. România a ajuns la jumătatea PNRR. Aproximativ 85% dintre fondurile atribuite țării noastre nu au fost încă folosite. Mulțumim Ciolacu.
  18. Președintele Iohannis a promulgat legea prin care se interzice vânzarea băuturilor energizante către minori.
  19. Prințesa de Wales a recunoscut că fotografia de familie publicată duminică a fost editată și a cerut scuze. Mai devreme, patru mari agenții internaționale de fotojurnalism au retras-o din flux, după ce au observat intervenții asupra imaginii. S-a jucat ea singură în Photoshop, măi și nu e chiar pricepută.
  20. Bugetul Capitalei a fost respins pentru a treia oară de Consiliul General
  21. Acțiunile Gabriel Resources s-au prăbușit după ce România a câștigat procesul pentru aurul de la Roșia Montană. Ce să vezi.
  22. Guvernarea la secret. Tot mai multe documente care ar trebui să fie publice sunt clasificate fără nici o justificare publică / Cele mai flagrante cazuri
  23. Ministerul Sănătății a publicat datele pe fiecare spital privind reclamațiile de șpagă cerută de personalul medical / Fondatorul platformei care realiza harta șpăgii: „Ori a funcționat presiunea publică și mediatizarea, ori nu știu ce s-a întâmplat”
  24. Primăria a dat, Catedrala a luat, banul fie lăudat! Patru milioane de euro din bani publici au ajuns la Catedrala Neamului doar în 2024. Eu chiar nu înțeleg de ce se mai dau bani pentru clădirea aia inutilă.
  25. Scandal la Bruxelles pe fondurile deblocate Ungariei după șantajul lui Orban. Parlamentul European vrea să dea în judecată CE. Metsola vs Ursula.
  26. A vorbit președintele: oficial se vrea Secretar General al NATO.
  27. Rata anuală a inflației a încetinit ușor în februarie, la 7,2%. Cum au evoluat prețurile la cele mai importante produse și servicii, în interval de un an
  28. ”Un Decalog pentru NATO”, opinie Klaus Iohannis publicată în Politico, la 30 de min. după anunțul candidaturii. S-a mișcat și el o dată repede.
  29. Sondaj INSCOP pentru News.ro – Putin, pe primul loc ca notorietate în rândul românilor, dar pe ultimul la încredere. Ursula von der Leyen, penultima în topul notorietăţii / Regele Charles, lider în topul încrederii, urmat de Maia Sandu, Macron şi Biden.
  30. Cătălin Cherecheș poate fi extrădat. Decizia a fost luată de Tribunalul Regional din Munchen. A pupat degeaba icoane.
  31. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, despre subvențiile pentru stuful din Deltă: „Președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu, spunea că e aurul verde.” Omul ăsta e de o prostie absolută.
  32. Toyota Motor va acorda lucrătorilor din fabricile sale japoneze cea mai mare creştere salarială din ultimii 25 de ani
  33. Corina Creţu anunţă că a fost votată o rezoluţie referitoare la returnarea tezaurului naţional al României însuşit ilegal de Rusia / Propunerea a fost susţinută de majoritatea membrilor Parlamentului European. Are fiori reci pe șira spinării Puti.
  34. Cât profit face TBI, banca cu cele mai mari dobânzi la depozite din România. Mult.
  35. 13 ani de război civil în Siria. „Este o ţară destrămată, cu oameni oprimaţi, speriaţi. Ascultându-i pe cei care ies din închisorile regimului, rănile mele se deschid din nou”
  36. Au început alegerile prezidențiale în Rusia. Teoretic, Vladimir Putin are trei contracandidați… de fațadă.
  37. Viktor Orban, declarații războinice la adresa Occidentului: „Trebuie să ocupăm Bruxellesul.” Idiotul ăsta e un Putin care nu a reușit în viață.
  38. Prima comunicare oficială după ce Cătălin Tolontan şi mai mulţi ziarişti s-au înţeles cu HotNews.ro: „anunţăm extinderea Hotnews şi apariţia unei noi publicaţii de sport.”

Bune de citit, văzut sau ascultat

  1. Cât mai „costă” un Oscar în 2024 | O radiografie economică, dincolo de prestigiu și covorul roșu.
  2. Cea mai mare afacere a Securității comuniste: contrabanda controlată cu casete video. Rolul jucat de Irina Margareta Nistor.
  3. Industria Fără Apărare, reportaj realizat de echipa România, te iubesc!
  4. Aproape 4 ani cu Nicușor Dan: ce-a promis în campania electorală și cu ce ne-am ales
  5. Ce mai putem cumpăra de 100 de lei din lista lui Marcel Ciolacu. Prețul unor produse s-a dublat față de octombrie 2023

Mă poți urmări și pe Google News

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *